Duminica Vameșului și a fariseului, denumită astfel după Evanghelia rânduită a se citi la Sfânta Liturghie, deschide timpul liturgic al Triodului, un timp al efortului ascetic susținut, o școală anuală a pocăinței în care nădăjduim să învățăm smerenia și să ne adâncim credința. Toate acestea pentru a recunoaște în noi curăția dobândită la luminarea baptismală, iar cu fiecare ceas al slujbelor să înțelegem că sărbătoarea Învierii care ne întâmpină la finalul acestui minunat pelerinaj este mult mai mult decât una dintre sărbători, mult mai mult decât o comemorare anuală a unui eveniment trecut. Este Marele Praznic în care ne întâmpină însuși Hristos cel Înviat.
Perioada liturgică a Triodului este o perioadă de adâncă invitație la asceză, căință și rugăciune și de redescoperire a felului ortodox de a fi, și se deschide cu o vreme pregătitoare pentru Postul Mare alcătuită din Duminicile Vameșului și a fariseului, a Fiului risipitor, a Înfricoșătoarei Judecăți și a Izgonirii lui Adam din Rai.
În ajunul Duminicii Vameșului și a fariseului, la slujba Vecerniei, cartea liturgică folosită de-a lungul acestui răstimp liturgic – Triodul – își face prima sa apariție, iar după începutul obișnuit al slujbei de seară, după stihirile Învierii, ne întâmpină o idomilă care ne îndeamnă ‘să nu ne rugăm ca fariseul fraților, că cel ce se înalță pe sine se va smeri; ci să ne smerim înaintea lui Dumnezeu ca vameșul, prin postire strigând: Dumnezeule milostivește-Te peste noi, păcătoșii’.
Pericopa evanghelică a acestei duminici (Luca XVIII, 10-14) ne înfățișează un om satisfăcut întotdeauna de sine, parcă facil de regăsit și în cultura în care trăim, ce ne insuflă permanent sensul mândriei, al măririi de sine și al îndreptățirii de sine.
În săptămâna ce urmează Duminicii Vameșului și fariseului se dezleagă total de la post, în ea noi, toți creștinii, putând mânca în toate zilele, chiar și miercurea și vinerea brânză, ouă și carne, acest lucru întâmplându-se din vechi răstimpuri, ca opoziție la practicile incorecte ale monofiziților care posteau strict în timpul acestei săptămâni, iar mai târziu acest obicei a rămas, dobândind o semnificație diferită, suspendarea postului înscriindu-se în ciclul pregătirii treptate în vederea intrării în Postul Mare.
Cea de-a doua duminică pregătitoare Postului Mare, Duminica Fiului risipitor, dezvoltă în principal o învățătură privitoare la căință, precum și la iertarea dumnezeiască ce decurge de aici. După învățătura sinaxarului, ea a fost instituită pentru ca păcătoșii să nu cadă în deznădejde ‘văzându-se pe ei înșiși’. Împreună cu imnurile cântate în această zi, parabola ne dezvăluie timpul pocăinței ca fiind întoarcerea omului din exil și de aceea cântăm acum și psalmul 136, al întristării: ‘La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns când ne-am adus aminte de Sion…’ Acest psalm era cântat de evrei în captivitatea lor babilonică, pe când se gândeau la orașul sfânt al Ierusalimului. El a devenit pentru totdeauna cântecul omului căzut în păcat atunci când realizează îndepărtarea sa de Dumnezeu și, realizând aceasta, devine om din nou: ca unul ce nu poate fi niciodată deplin satisfăcut de nimic în această lume decăzută, care prin structură și vocație este un pelerin al Absolutului. Acest psalm va fi cântat încă de două ori, în ultimele două Duminici, înainte de începerea postului, anunțându-ne drumul postului ca un drum al reîntoarcerii.
După Sfântul Grigorie Palama, milostivirea dumnezeiască arătată în această duminică e completată și echilibrată de următoarea duminică, cea a Înfricoșătoarei Judecăți, cunoscută mai ales în popor ca Duminica Lăsatului sec de carne, ce încearcă să ne aducă mai aproape de efortul duhovnicesc pe care-l așteaptă de la noi șapte zile mai târziu. Suntem purtați treptat spre acest efort duhovnicesc pentru neputința noastră, pentru slăbiciunea noastră sufletească și trupească. Acum urmează o săptămână în care ne vom înfrâna de la carne în toate zilele și vom mânca doar brânză și ouă, o săptămână de antrenament în asceza celor 40 de zile ale Postului Mare, fiind ușa de intrare în stadionul înfrânării.
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a lăsatului sec de brânză, a fost numită de Sfinții Părinți și Duminica iertării, pentru a ne arăta că nimeni nu poate intra cum se cuvine în rânduiala postului dacă nu este în pace cu semenii, pentru că de multe ori e ușor să iertăm cu buzele, superficial și chiar puțin fariseiește, dar e destul de greu să iertăm adevărat, din tot sufletul, dând întâietate întru toate fraților noștri. Cântările Vecerniei acestei duminici anunță începutul postului, iar la sfârșitul ei cei prezenți își cer iertare unii de la alții, într-o rânduială emoționantă, întâlnită mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte Athos. Imnologia liturgică a acestei Duminici a Izgonirii lui Adam din Rai însumează, într-adevăr, întreaga pregătire pentru post. Aflăm din cântări și din toate stihurile citite că omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoașterea lui Dumnezeu, pentru comuniunea harică cu El, iar nu pentru păcat și pentru depărtarea de la cele sfinte și sfințitoare.
Perioada cea mai profundă a Triodului, perioada Postului Mare, o perioadă de participare mistică la Patima lui Hristos, este alcătuită din șase popasuri duminicale până în ziua Măritei Învieri. Dacă primele patru duminici ale Triodului se înscriu în teologia căii, următoarele duminici au ca element de relație problema libertății și dinamismul dobândirii smereniei și a harului dumnezeiesc, fiind invitați la o luptă personală și sinceră împotriva unei înțelegeri ‘formale’ a postirii și a apropierii de Dumnezeu.
Duminicile din Postul Mare sunt trepte duhovnicești ale smeritului nostru urcuș către Golgota. Astfel, urcând în cunoașterea jertfei lui Hristos și a semnificațiilor mântuitoare ale Sfintelor Patimi, pătrundem taina Crucii și a Învierii, a biruinței asupra morții. Astfel, toată această tristețe a înstrăinării noastre de Dumnezeu, a pustiului din viața noastră se poate transforma în luminoasă prezență a iertării dumnezeiești prin redobândirea bucuriei, a dorinței și a păcii regăsite cu Hristos, Lumina cea adevărată care luminează tuturor. Acesta este duhul adevărat al slujbelor din întreaga perioadă a Triodului.
(Articol publicat în Ziarul Lumina de Duminică, Ediția din data de 5 februarie 2012)
